Istoria plastilinei inteligente
In perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, in 1942 Japonia a invadat Indonezia si alte regiuni din Asia de Sud-Est. Aceste regiuni au fost foarte importante pentru aliati, din punctul de vedere a productiei cauciucului, iar in urma invaziei, aprovizionarea cu acest material prim s-a oprit. Armata a avut mare nevoie de cauciuc pentru fabricarea anvelopelor, a mastilor de gaze, inclusiv a avioanelor, navelor si a tancurilor. Asadar, se vedeau nevoiti sa gaseasca cat mai rapid o solutie pentru a rezolva problema.
Guvernul Statelor Unite a solicitat oamenilor de stiinta sa gaseasca un material care poate inlocui cauciucul si care sa fie mai ieftin decat acesta. Doi chimiști, Earl Warrick și James Wright au inceput sa experimenteze cu uleiul de silicon. Amestecarea acestui ulei cu acidul boric a rezultat un material similar cauciucului.
Insa, oamenii de stiinta au fost uimiti cand au observat proprietatile ciudate ale noului produs. Cand l-au lovit cu ciocanul, s-a spart. Cand au dat cu el de perete, a sarit inapoi ca o minge. Cand a fost lasat pe masa, s-a scurs. Desi a fost surprinzatoare, aceasta descoperire nu a rezolvat problema cauciucului. Cei doi chimisti au oprit experimentele si au inceput sa caute alta solutie.
Mai tarziu, cei doi oameni de stiinta au inceput sa-si distreze prietenii cu noul material special, asemanator plastilinei, oferindu-l cunostintelor si asa mai departe. In cele din urma, o bucata de plastilina a ajuns la Ruth Fallgatter, managerul unui magazin de jucarii in New Haven. Ruth i-a aratat prousul lui Peter C. L. Hodgson, un specialist in marketing, care a observat imediat potentialul acestuia. A obtinut rapid un imprumut si a comandat un lot mare, chiar de la laboratorul, unde a fost descoperit, urmand ca de Pastele anului 1950, sa vanda noul produs in recipiente in forma de ou, sub denumirea Silly Putty.
La inceput, vanzarile au fost foarte slabe, in ciuda faptului ca Hodgson a convins librariile Doubleday si Nieman-Marcus sa vanda noul produs. Vanzarile au crescut in mod miraculos, cand un reporter al ziarului New Yorker a intrat in librarie sa cumpere o carte si a iesit cu un Silly Putty.
Acesta a scris un articol elogios, aparut in data de 26 august 1950. Dupa aceasta, toata tara a avut nevoie urgenta de plastilina speciala.
Intr-un an, Hodgson a vandut milioane de oua mici, realizand, pana in 1970, venituri in valoare de 5 mlioane de dolari in fiecare an. Insa, nu s-a multumit cu atat. A vrut sa impartaseasca acest joc fantastic cu intreaga lume. Asadar in 1961 (in mijlocul Razboiului Rece) Hodgson a plecat in Uniunea Sovietica.
Oamenii au crezut ca reactiile plastililinei sunt de fapt, trucuri magice. Au fost surprinsi de proprietatile ciudate al acestui material nemaintalnit, insa, ceea ce i-a socat a fost faptul ca plastilina (un material inutil, dupa parerea lor) era vanduta la o scara industriala in Statele Unite.
Cu toate acestea, plastilina inteligenta s-a raspandit repede in Uniunea Sovietica si a devenit populara in scurt timp, pe intreg globul.