Juggling Culture - propagandă pentru joacă, în stradă.

În partea noastră de lume, oamenii au început să jongleze prin 1994. Nu, nu în anii 90 pe care îi știm cu toții, ci înaintea Erei Noastre. A continuat să fie joacă, artă, ritual în Grecia și Egiptul Antic și în Imperiul Roman, până în Evul Mediu când s-a stricat petrecerea și brusc, totul a devenit foarte serios. Din activitate de relaxare și divertisment pentru elitele care își permiteau luxul de a se juca mai mult decât munceau, jonglatul a devenit amuzament ieftin de circ. Cine se lua prea în serios cu joaca asta și eventual se aventura să jongleze cu foc în afara câtorva minute la un târg, risca să fie acuzat de morală îndoielnică sau chiar vrăjitorie. În paralel, triburi și civilizații din lumea întreaga (America, Noua Zeelandă, Australia) continuau să învârtă mingi, săbii, bețe, poiuri, farfurii și câte și mai câte. Câțiva temerari din Europa au înțeles totuși că nu e nimic diabolic la mijloc, că jonglatul este frumos și sănătos. Au preluat “arta de a controla tipare în timp și spațiu” și au transformat-o treptat din curiozitate de carnaval, în hobby excentric, apoi sport. Astăzi jonglatul este sport, dar și cultură. O cultură a jocului, culorilor, diversității, a împrietenirii cu corpul și a relaxării active.

Se jonglează în cluburi profesioniste, în care sportivii își împing limitele performanței la fel ca în orice alt sport. Se jonglează la festivaluri la pădure, ca variantă la dans sau ca formă de meditație, pentru cei mai cuminți. În stradă, jonglatul este o formă de exprimare artistică, o alternativă la tenis cu piciorul, sau o propagandă pentru joc ca instrument de relaxare, comunicare sau dezvoltare personală.

Articol intocmai de Sandra Ghitescu pentru evenimentul Street Delivery .